În limbaj obişnuit,  se referă la senzaţia cronică sau intermitentă de pierdere a echilibrului.

Există numeroase cauze ce pot declanşa vertijul, dar acest simptom este în general cauzat de viruşi ai răcelii, traumatisme craniene, depuneri de colesterol pe arterele gâtului, hipertensiunea arteriala, sau boala Mèniere.

Toţi aceşti factori afectează urechea internă. La nivelul urechii interne se găseşte receptorul ce ne oferă informaţii legate de poziţia noastră în spaţiu. Când apar disfuncţii la acest nivel, ne pierdem simţul de echilibru si adesea resimţim simptome precum vertij, greaţă , vomă şi pierderea echilibrului.

Marea majoritate a cauzelor de vertij sunt tratabile prin fizioterapie, medicaţie, intervenţie chirurgicală şi răbdare, deoarece multe dintre cauzele de vertij se remit spontan. În condiţiile în care numeroase forme de vertij trec fără tratament, este de recomandat în fazele iniţiale consultul medicului de familie, consultul specialistului (ORL sau neurolog) fiind recomandat doar pentru cazuri cronice.

Vertijul la copii mici este foarte rar, dar nu imposibil. Apare mai frecvent în jurul vârstei de 20 de ani, după care afectează toate grupele de vârsta. Consecinţele vertijului devin mai evidente pe măsura ce individul înaintează în vârsta, deoarece pierderea echilibrului la pacienţii vârstnici se poate solda cu fracturi majore.

Jocurile 3-D pot declanşa o senzaţie scurta de vertij dar aceasta nu va fi persistentă.

Stresul psihic poate înrăutăţi multe forme de vertij, dar el în sine nu îl poate declanşa.

            Vertijul poziţional se referă la o varietate de situaţii în care o modificare a poziţiei capului determină o senzaţie de ameţeală. Cea mai frecventă formă este Vertijul Paroxistic Poziţional Benign (VPPB). In VPPB, atunci când individul se întinde cu urechea afectată îndreptata spre podea, apare o senzaţie scurtă dar foarte intensă ca pământul se învârte.

Ataxia defineşte mişcările dezordonate. fiind produsă de tulburări la nivelul cerebelului, acesta acţionând împreună cu urechea internă pentru menţinerea echilibrului şi controlul mişcărilor fine.

            Este posibil ca simptomele vertijului sa fie confundate cu cele ale unei alte boli. Acest lucru se întâmpla frecvent, în special datorită folosirii cuvântului “ameţeala”. Ameţeala se poate referi şi la cefaleea uşoară, această situaţie nefiind legată de vertij ci de anumite afecţiuni vasculare. Ameţeala poate însemna si vertij şi sunt foarte puţine cauze de vertij ce nu au punct de plecare urechea internă. În anumite condiţii, diferite tipuri de accidente vasculare pot declanşa vertij, dar aceste afecţiuni se asociază si cu alte semne neurologice.

            Anumite tipuri de vertij pot fi corectate prin intervenţie chirurgicală. Dacă vertijul este cauzat de boala Mèniere, cu modificarea treptată a funcţiei urechii interne, această deteriorare neputând fi stopată de medicaţie, atunci intervenţia chirurgicală este recomandată pentru eliminarea simptomatologiei.

 În formele de vertij în care urechea a suferit leziuni dar funcţia urechii se menţine fără a se deteriora odată cu trecerea timpului, fizioterapia poate fi de mare ajutor. Atunci când urechea interna este lezată, pacienţii pot resimţi o pierdere severă a echilibrului pentru câteva zile. Dacă aceasta situaţie se menţine si după câteva săptămâni, atunci fizioterapia îl poate ajuta să-şi recapete echilibrul. Fizioterapia funcţionează prin antrenarea creierului să compenseze pentru pierderea funcţiei urechii interne. Mişcările constau in deplasarea ochilor dintr-o parte in alta, rotaţia capului dintr-o parte in alta, rotaţia capului in timp ce te deplasezi pe un coridor etc.

 Vertijul se poate declanşa o dată cu începerea perioadei menstruale, în boala Mèniere, deoarece aceasta se agravează în condiţiile retenţiei de sare din timpul perioadelor de menstruaţie, astfel că anumite femei prezintă o înrăutăţire a simptomatologiei in timpul perioadei menstruale.

            Exista asociere intre anxietate si vertij. Vertijul declanşează o stare anxioasă foarte accentuată la majoritatea indivizilor. Anxietatea nu produce vertij. Totuşi, dacă se asociază cu afecţiuni ce declanşează vertij, aceasta îl poate exacerba. Persoanele ce suferă de anumite tulburări de anxietate precum atacurile de panică pot experimenta fenomene vertiginoase.